Oana Lohan, artista cu tolba plina de povesti, din Vatra Luminoasa.

Pe Oana Lohan am cunoscut-o intr-o seara geroasa de iarna, acum cativa ani, intr-un bar din Lipscani. Venise cu o amica, s-a asezat la masa pe care o imparteam cu niste prieteni si m-a auzit vorbind despre Anne F. Garreta si Pas un jour, romanul de care ne amorezaseram amandoi, care ne provocase insomnii si pasiuni mistuitoare. Evident, din ziua aceea am devenit cei mai buni camarazi.

Am inceput sa o vizitez in Vatra Luminoasa, in casa ei minunata si doldora de carti pe care iti vine sa le iei cu tine, am inceput sa o ascult vorbind despre Paris si Bucuresti, despre literatura, desen, fotografie si arhitectura, despre Stromboli si despre soiuri rare de mere, despre biciclete si longboard-uri, despre femei si despre prietenie, despre pisici si despre oameni.

Acum cateva seri am baut cu Oana cateva pahare de vin in Shift si i-am propus acest mini-interviu:

M: Mi-ai spus la un moment dat ca bunicul tau matern a fost specialist in animale mici de blana. Poti detalia?

O: Nu l-am cunoscut, a murit cu mult înainte de a ma naste. Stiu ca avea un tata preot ortodox si o mama poloneza, ca-i placea branza de vaci facuta in casa pe care o minca din tifon cu rosii si ceapa din gradina si ca si-a facut scoala la Odessa. Asculta mult Mozart si era obsedat de punctualitate. A fost casatorit de trei ori si a avut doua fete, dintre care una a fost mama mea. Cand cu pactul Ribbentrop Molotov a plecat din Basarabia fara nimic, impreuna cu bunica si mama mea si o parte a familiei mele materne. A ajuns in Ardeal unde s-a descurcat s-o dea pe maica-mea la scoala in ciuda dificultatilor. Pentru basarabeni era complicat, daca nu imposibil sa se inscrie la scoala. Bunicul a fost angajat profesor la Universitatea din Timisoara. Ca zootehnist specializat in animale mici de blana si-a gasit de lucru fara multe dificultati. Am inteles ca animalele vizate erau nurca, sinsila, nutria, angora, dihorul, toate animalele cu blana pretioasa.

M: Ti-ai petrecut o parte din copilarie la Gataia, unde parintii tai erau medici psihiatri. Mi-ai spus ca tot in acea perioada ai invatat sa desenezi. Care sunt cele mai pregnante amintiri de atunci?

O: Spitalul Gataia era un loc incredibil. Se afla la 5 kilometri de Stamora-Moravita si de frontiera sarbeasca, langa o padurice intinsa pe dealuri si strabatuta de raul Barzava. Era o fosta cazarma de tancuri facuta pe vremea cand rusii credeau ca Tito o sa invadeze Uniunea Sovietica. Cazarma a fost transformata in spital de psihiatrie la mijlocul anilor ‘60 ca sa primeasca spitalul de la Savarsin. Acesta a trebuit sa se mute pentru ca Ceausescu a recuperat Castelul Regal de la Savarsin pentru el. Gataia era construit pe un plan in caroiaj in sistem pavilionar, avea castel de apa, sere, teren de tenis si brazi plantati pentru a sarbatori Craciunul afara. Ianci Baci (imi pare rau, dar nu stiu cum se scrie in maghiara), bucatarul ungur, facea cele mai teribile prajituri pe care le-am mancat vreodata. La 3 ani eram indragostita de Vasile, omul care se ocupa de sere, pentru ca avea o camasa rosie. Pendulam intre ‘Pavilion’ – pavilionul mamei si cel al tatalui. Cel mai mult timp mi-l petreceam in atelierul de ergoterapie, unde desenam. Imi placeau la nebunie murele care se aflau in padurea lipita de curtea casei in care stateam. Singurul obstacol in a le culege erau urzicile, mult mai inalte decat mine. Cunosteam toate scorburile in care puteam incapea, pe o raza de cativa kilometri buni si-mi placea sa ma plimb cu ciobanii. Tot acolo am vazut prima vulpe, de un rosu aprins, care pleca tacticos cu o gaina alba in bot, din curtea vecinilor.

M: Ce inseamna pentru tine copilaria?

O: Perioada vietii in care idealizezi cu naturalete, fara stangacii.

M: Crezi in conflictul dintre generatii?

O: Oh, da!

M: Ai absolvit ENSAD-ul (Ecole Nationale Superieure des Arts Decoratifs) la Paris. Crezi ca aceasta experienta te-a modelat in alt fel? Crezi ca ai fi perceput altfel lucrurile daca ai fi terminat Arte la Bucuresti sau la Cluj?

O: Cu siguranta. Cred ca simplul fapt de a trai in alt spatiu te modeleaza diferit. Evident, daca stii sa accepti diferenta si esti curios. Perceptia fiecaruia dintre noi e un fel de ‘compendiu’ facut din experiente, spatii geografice, invataturi si legaturile dintre ele.

M: Despre ce desenezi atunci cand desenezi?

image

image

O: Despre tot ce cred ca pricep din tot ceea ce vad si traiesc. Si e intotdeauna surprinzator! Aproape de fiecare data imi dau seama ca lucrurile stau diferit. Desenul ma ajuta deseori sa ma lamuresc.

M: Exista artisti romani pe care ii urmaresti?

O: Nicu Ilfoveanu. Imi place teribil ce face.

M: In ultima vreme aud din ce in ce mai des vehiculat termenul de galerie de arta. Exista un flow? Ai asteptari?

O: Chiar nu stiu. Probabil ca da. Sincer, nu prea ma preocupa. Si nu, n-am niciun fel de  asteptari. Concret vorbind.

M: Cum crezi ca arata oamenii care sunt fascinati de desnele tale?

O: Habar n-am. Uneori imi place sa cred ca lucreaza cu mainile, ca sunt artizani, alteori ca sunt genul de oameni care se deplaseaza des, care pur si simplu isi schimba des stilul de viata si pleaca de fiecare data cu un minim de lucruri printre care s-ar afla si un mic desen de-al meu. Dar, evident, astea sunt povestile mele.

image

image

image

M: Extrapoland, cum sunt femeile de care te-ai indragostit? Crezi in relatiile deschise?

O: Femeile de care m-am indragostit sunt fiecare in parte o calatorie. Pe care am inteles-o mai bine sau mai putin bine, dar de care m-am bucurat mult, pe care am pretuit-o. Mi se intampla rareori sa am regrete si asta atunci cand sunt foarte necajita, dar imi trece repede. Iubitele mele sunt parte dintr-un atlas care ma ajuta sa navighez, sa ma opresc si sa descopar. Si nu, NU cred in relatiile deschise.

M: Pe scurt, ce inseamna dragostea pentru tine?

O: Dragostea e ceea ce ma face sa continui. E combustibilul sufletului, dorinta aia nauca plina de vise line sau naravase, placerea imensa de a construi prezentul si nu amintirile.

M: Numeste cinci puncte din Bucuresti pe care nu le vei uita niciodata si spune de ce.

O: Ursul de piatra din Herastrau. Copil fiind, am nutrit frica si admiratie profunda pentru cele doua tobogane uriase din parc, in apropierea carora se afla ursul de piatra. Obisnuiam sa-i vorbesc indelung si sa-i cer sprijinul pentru a ma aventura pe tobogane.  Ursul a ramas, toboganele au disparut.

Toboganul de beton cu o coborare mozaicata, din parcul Floreasca. Toate descinderile la patinoar se terminau invariabil cu o tura pe toboganul inghetat. E o structura cu mult sarm care ma duce de fiecare data cu gandul la Mangiarotti, un arhitect italian minunat.

Bariera de pe Baicului, bariera de cale ferata actionata manual in plin oras.

Pasarela de la Gara de Est, pasarela de pe care se putea vedea fabrica de ulei Solaris din care azi a ramas doar o parte din gard.

Capatul de nord al Herastraului unde ajungeam luand troleibuzul 83 de la Victoriei si apoi drumul pana la calea ferata, unde mergeam ca sa culeg ciulini.

M: Ce pregatesti in acest moment?

O: O poveste desenata despre Bucurestiul anilor ‘80, despre legatura dintre Turnul de parasutism de langa Stadionul National si biscutii Bucuria in relief.

M: Recent te-ai intors de la Bistrita si mi-ai povestit un lucru absolut seducator, respectiv ca simbolul acestui oras este un strut cu o potcoava in cioc. Cum comentezi?

O: Pai imi place! La fel cum imi place numele unui caine de cartier pe care l-am cunoscut de curand si caruia, pentru ca e lung si rosu, i se spune Tramvai. Sau la fel cum imi place sa-mi amintesc despre Quick-Cola, bautura racoritoare a anilor ‘80, care trebuia sa concureze cu Pepsi-Cola si Coca-Cola. Indiferent de explicatiile pe care le puteti gasi pe web, la Bistrita strutul e la el acasa.

M: Ce (nu) te enerveaza in Romania?

O: Engleza vorbita peste tot, cu toate ca, probabil, n-ar trebui sa ma enerveze. I’m working on it! 

Tigarile multe, fumate de toti peste tot si care te impiedica sa iesi in locuri… Mirosul inconfundabil de scrumiera in care se amesteca bere si chistoace si pe care il porti inevitabil cu tine cand pleci spre casa.

Masinile 4X4, multe ca naiba!

Mall-urile, in special dupa ce am vazut un trenulet care se zgaltaie deasupra unui supermarket, la AFI Cotroceni.

Ce nu ma enerveaza:

Oamenii care nu merg cu bicicleta, pentru ca sunt din ce in ce mai multi cei care merg.

Muraturile, pentru ca le iubesc si sunt singurele care nu m-au enervat niciodata.

Soferii de taxi, pentru ca in ciuda celor nesuferiti exista si unii minunati si plini de povesti.

Lumina, care e teribil de frumoasa, chiar si iarna.

www.oanalohan.com

 

Normal
0

false
false
false

EN-US
JA
X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;}

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

''Think before you speak. Read before you think.''
Fran Lebowitz

MĂ GĂSEȘTI PE